Luminiţa Gheorghiu a încetat din viață duminică. Avea 71 de ani, Dumnezeu să o odihnească!
Actriţa suferea de mai mulţi ani de o maladie care a făcut-o să-şi restrângă apariţiile publice.
Născută la 1 septembrie 1949 la Bucureşti, actriţa Luminiţa Gheorghiu a jucat până în 2003 pe scena Teatrului Bulandra, dar a avut o carieră extraordinară mai ales în cinematografie.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Capitală în 1972, la clasa profesorului Ion Cojar şi a debutat în teatru cu rolul Mărioara, într-o piesă montată de Alexandru Tocilescu pe scena Teatrului Cassandra.
După absolvire, a fost repartizată la Teatrul Mihai Eminescu din Botoşani, iar în 1975 s-a mutat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. Un an mai târziu a devenit actriţă a Teatrului Bulandra din Bucureşti.
Primul rol în film a fost în 1974, în pelicula ”Stejar, extremă urgenţă“, în regia lui Dinu Cocea, dar primul rol important a fost cel al Catrinei, soţia lui Moromete, din filmul Moromeţii (1987), în regia lui Stere Gulea.
Numele Luminiţei Gheorghiu este legat de noul val al cinematografiei româneşti, după apariţia în filmul ”Moartea domnului Lăzărescu“, în regia lui Cristi Puiu, unde a jucat rolul asistentei de pe ambulanţă care îl plimbă pe pacientul Lăzărescu de la un spital la altul prin Bucureşti.
Într-un interviu acordat în 2013, Luminiţa Gheorghiu declara că, la Institutul de Teatru, profesorii nu-i dădeau note prea mari din cauză că nu avea un aspect exterior ”corespunzător“.
”Profesorii îşi doreau nişte studenţi mai făţoşi, să aibă un aspect fizic deosebit. Prima notă pe care mi-a dat-o profesorul Cojar a fost un 7, «pentru fizic neconcludent». povestea actriţa care tocmai câştigase ”Ursul de Aur” la Festivalul de Film de la Berlin, cu filmul ”Poziţia copilului“, în regia lui Călin Peter Netzer.
”Mă credeţi sau nu, am fost îndrăgostită, pe rând, de toţi (regizorii cu care am lucrat – N.R.). Nu pot să fac nicio ierarhie, şi nu pentru că sunt diplomată. Pur şi simplu nu pot lucra cu cineva dacă nu investesc sentimental.
Nu este o exagerare, fiecare întreprindere artistică e precum o barcă în care ne suim şi este obligatoriu să ne iubim. Se leagă un fel de dragoste cu năbădăi la fiecare proiect, da! Spun ”cu năbădăi“ pentru că, uneori, tu ai zice câte ceva, mai crede celălalt că are dreptate, dar dragoste nu se poate să nu existe. Cel puţin de la mine.
Cu năbădăi, fără năbădăi, dar există. N-am cum să nu iubesc proiectul pe care îl fac şi oamenii cu care lucrez. De multe ori, după ce termin un film, mi se face dor de oamenii cu care am lucrat.
Eu nu l-am crezut pe Haneke atunci când îmi spunea: ”Sunt trist că se termină filmul şi parcă mi se ia ceva drag“. ”Lasă, că-ţi trece imediat, faci imediat alt film“ – îmi ziceam eu. ”Voi aveţi o ritmicitate, ceva de invidiat! Nu mai fi aşa de trist“, ziceam în capul meu. Ei, dar între timp lucrurile s-au mai schimbat. Mă simt, acum, legată de toţi“, declara Luminiţa Gheorghiu despre experinţa sa alături de regizorii pentru care a jucat: Liviu Ciulei, Stere Gulea, Radu Mihăileanu, Michael Haneke, Cristi Puiu, Călin Netzer.
În 2010, la Gala Gopo a filmelor româneşti ale anului 2009, Luminiţa Gheorghiu a primit premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin pentru personajul Ana din filmul ”Francesca“, iar în 2013 a primit Premiul Gopo de interpretare feminină pentru o actriţă în rol principal pentru rolul mamei din ”Poziţia copilului“.
