• Home
  • Actualitate
  • Aida Parascan, câștigătoarea Mastechef, crede că a pierdut copilul din cauza medicului care i-a monitorizat sarcina: «Bebelușul începuse să se descompună!»

Aida Parascan, câștigătoarea Mastechef, crede că a pierdut copilul din cauza medicului care i-a monitorizat sarcina: «Bebelușul începuse să se descompună!»

Aida Parascan, câștigătoarea MasterChef, își acuză medicul ce i-a monitorizat sarcina, după ce a fost nevoită să nască natural bebelușul care se oprise din evoluție de patru săptămâni și intrase deja în descompunere. 

Nașterea a durat aproximativ șase ore și jumătate.

”Nici medicii nu au o explicație, pentru că două zile mi s-au făcut analize și au fost perfecte. Colul uterin era înalt, dur, nu existau riscuri de avort spontan, lichidul era foarte mult, placenta era perfect lipită de peretele uterului.

Nici ei nu-și explică, pentru că asta se întâmplă când mama nu e bine, când sunt șocuri, dar eu chiar nu am avut niciun fel de nimic”, a declarat Aida Parascan, la “Acces Direct”.

Fătul, ajuns la cinci luni, ar fi fost întreg la naștere, însă medicii i-au spus vedetei că acesta ar fi început să se descompună.

“Am fost nevoită să-l nasc natural. Am născut trei copii pe cale naturală și nu cred că am îndurat cât am făcut-o de data asta. Corpul nefiind pregătit…

De când au început contracțiile din 2 în 2 minute, cred că vreo 6 ore și jumătate a durat. Era întreg. Eu nu am putut să mă uit. Nu era bucăți, din câte mi s-a spus era întreg, dar începuse să se descompună. Nu știu, nu l-am văzut”, a mai adăugat mama.

Aida Parascan consideră că vinovat de pierderea sarcinii este medicul care a și monitorizat-o.

“La penultima vizită, am făcut o programare cu o lună înainte, am ajuns acolo și mi s-a spus că nu e necesar să mi se facă o ecografie.

Am zis că am nevoie să știu că copilul e bine și pentru muncă. El mi-a răspuns că nu e necesar, că ecografia poate să mi-o scrie și de mână, ceea ce și făcut de altfel. Mi-a scris o ecografie de mână bazându-se pe ultima ecografie făcută cu o lună înainte”, a spus Aida Parascan.

După o lună, Aida Parascan a mers la consult la un alt medic, pentru o nouă ecografie. În acel moment a aflat că inima copilașului ei nu mai bătea și că sarcina se oprise din evoluție de patru săptămâni.

“Am mers la medicul de familie cam după două săptămâni. Mi-a dat o altă trimitere și după ce am sunat, mi-a fost făcută o programare cu primul medic disponibil în alt spital. M-am prezentat după aproximativ o lună.

În momentul în care mi s-a pus chestia aia pe abdomen, mi-am dat seama că inima copilului nu mai bate, că totul se vede în ceață. Am intrat în stare de șoc, pentru că-n momentul ăla nu știi ce să crezi.

În secunda următoare a venit un alt medic și a făcut măsurătoarea și mi s-a spus că de 3-4 săptămâni copilul a încetat să mai evolueze, adică inimioara lui nu mai bate”, a adăugat Aida Parascan.