• Home
  • Actualitate
  • Ciprian Marica, vehement: «Băi, dar voi, directori de spitale, şefi sau doar medici, când mai munciţi dacă toată ziua sunteţi la televizor?»

Ciprian Marica, vehement: «Băi, dar voi, directori de spitale, şefi sau doar medici, când mai munciţi dacă toată ziua sunteţi la televizor?»

Odată cu creșterea numărului de cazuri de infectări cu coronavirus, aceleași personalități fac turul televiziunilor de știri, în timp ce, teoretic, ar trebui să fie realmente sufocaţi sub volumul de muncă, în încercarea de îmbunătăţi situaţia. 

Şi această situaţie ridică unele semne de întrebare despre cum reuşesc ei să mai găsească timp pentru aceste apariţii constante, dacă, într-adevăr, au ceva de făcut la locurile lor de muncă?

Despre această anomalie scrie pe pagina sa de Facebook Ciprian Marica, pornind de la ultimele declaraţii apocaliptice făcute de medicul Beatrice Mahler, referitoarea la valul trei de pandemie.
 
”Se face un an de când în spaţiul public apar aceleaşi figuri, aceiaşi vestitori ai groazei. Nu e intervenţie televizată în care sa nu anunţe nenorociri prezente sau viitoare, că nu mai sunt locuri la ATI, că vor muri oameni care nu pot fi îngrijiţi!

Bai, dar voi, directori de spitale, şefi sau doar medici, când mai munciţi dacă toată ziua sunteţi la televizor? Când mai căutaţi voi soluţii pentru cei cu probleme, ca ziua are doar 24 de ore în care voi nu faceţi decât sa va vaitati sau să ameninţati la TV.

De un an de zile, aceleaşi figuri. Care au avut un an de zile să găsească rezolvări, nu probleme. Care pentru asta sunt plătiţi. Dar chiar n-or fi alte competenţe în domeniu care sa vorbească şi, mai ales, să vină cu soluţii?  

Nu mai ştie nimeni nimic despre Covid in tara asta, în domeniul medical? N-a învăţat nimeni altcineva nimic într-un an de pandemie? N-or fi medici dedicaţi meseriei, care au muncit în anonimat şi au salvat vieţi şi care sa aducă oamenilor şi optimism, speranţă? Hai să-i vedem şi pe ei! 

Nu de alta, dar de ăştia tot scoşi în fata sa bage groaza în populaţie ne-am cam saturat! Ajunge! Că pare că vă face placere, ca de-abia aşteptaţi sa promovaţi frica, groaza! Ajunge! Mai odihniţi-vă şi voi! Mai odihniţi-i şi voi, ăştia care-i băgaţi la înaintare!”, a scris Ciprian Marica pe pagina sa de Facebook.