• Home
  • Actualitate
  • Dan Bittman, despre pandemie: «Îmi este  teamă de ceva… Să nu fi fost cumva un exercițiu, o repetiție generală, pentru ceva chiar foarte serios»

Dan Bittman, despre pandemie: «Îmi este  teamă de ceva… Să nu fi fost cumva un exercițiu, o repetiție generală, pentru ceva chiar foarte serios»

Cu nonșalanță și fără încrâncenare, Dan Bittman a vorbit la ”Marius Tucă Show” despre ce urme a lăsat pandemia în viața lui, despre ce a scos la suprafață din oameni și despre motivele pentru care aceștia au acceptat limitarea libertății lor.

”Eu am prins frică, ți-o spun foarte serios. Frică așa cum prinde omul când crede că moare dintr-o tuse. Au reușit să-mi inoculeze chestia asta cumva și sunt de două ori mai atent…

Am avut nopți în care mă trezeam că, vezi Doamne, nu pot să respir și până la urmă n-aveam nici pe dracu’, deschideam un geam… Și frică nu numai pentru mine, pentru copii și pentru cei din jur. Este o chestie care m-a marcat. 

În rest, ce-am învățat… Ce să învățăm? Am învățat lașitate, lipsa de solidaritate, am învățat numai lucruri rele.

Pentru mine a fost un an pierdut. De 2020 nici nu vreau să aud, nu pot să-l pun nicăieri în viața mea pentru că n-am făcut nimic. Ah, da, m-am afundat în chefuri, vorba cântecului lui Mircea Baniciu, dar în rest nimic.

Și mă uitam așa la oameni, cât de ușor erau de călcat în picioare, pe cap, direct. Pentru că e vorba de bani, oamenii vor să ducă ceva acasă. (..) 

Îmi mai este  teamă de ceva… Ca nu cumva să nu fi fost un exercițiu, o repetiție generală, pentru ceva chiar foarte serios.

Nu sunt conspiraționist, mă gândesc că ce rost ar fi avut… Mă gândesc că bine țintită treaba… Mi-ar părea rău să fie vorba de așa ceva, n-aș vrea să am dreptate în niciun caz.

Înțeleg business-ul care a fost și este în continuare, p-ăsta pot să-l înțeleg… Însă, până acum, de când trăiesc, trebuie să recunosc că n-am mai văzut o chestie ca asta.

Adică, dacă noi doi avem un business cu seringi, de mâine zicem: ”cumpărați!(…)

Nu cred că vine ”valul 4”, pentru că atunci înseamnă că toate măsurile astea luate până acum, au fost luate de pomană. Hai să găsim altele, hai s-o facem pe dos!”, a spus Dan Bittman la ”Marius Tucă Show”, la Aleph News.