El este tânărul marocan ucis alături de iubita lui, în vila închiriată la Iaşi. Cei doi suspecţi au fost eliberaţi

12 Dec 2021 | scris de Adriana Surugiu

Doi tineri în vârstă de 23, respectiv 25 de ani, au fost găsiţi fără suflare într-o vilă din cartierul ieşean Moara de Vânt, la finalul acestei săptămâni.

El este tânărul marocan ucis alături de iubita lui, în vila închiriată la Iaşi. Cei doi suspecţi au fost eliberaţi

Tânărul era de origine marocană, iar conform datelor de pe pagina sa de socializare, a studiat în trecut la Bruxelles, unde și trebuia să se întoarcă vineri, fiind aşteptat de către familia sa. 

Youssef A. şi Ioana B. au fost găsiţi după ce familia tânărului marocan a anunţat poliţia despre faptul că acesta nu a mai urcat în avionul care ar fi trebuit să îl ducă în Belgia.

Surse din anturajul celor doi spun că relaţia celor doi era de lungă durată, iar băiatul era liniştit, fără a avea probleme cu cei din jur.

O vecină care locuiește în apropierea vilei în care a avut loc incidentul a povestit pentru presa locală că l-a văzut pe tânărul ucis ultima dată miercuri seara. Curtea vilei închiriate de el era plină de tineri care petreceau și fumau narghilea, potrivit acesteia.

Doi tineri, studenți în anul I la Universitatea Tehnică, au fost ridicați din campus și duși la audieri în legătură cu acest caz. Ei au fost eliberați în cursul acestei dimineți, informează surse din Parchet.