Internat cu plămânii afectați în proporţie de 80%, fără posibilitatea de a respira după ce s-a tratat acasă cu vitamine, un tânăr de 34 de ani infectat cu coronavirus a fost salvat la Timişoara cu eforturi umane şi financiare imense însă a murit la scurt timp după ce a cerut să plece din spital pe proprie răspundere.
Pacientul a părăsit luni seară spitalul şi le-a spus medicilor că va rămâne în Timişoara, pentru a fi aproape de spital, dar a plecat cu rudele lui la 60 de kilometri de oraş, pe drum i s-a făcut rău şi în cele din urmă a murit.
Dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara atrage atenţia asupra faptului că există pacienți care solicită externarea pe propria răspundere, care, astfel, îşi pun vieţile în pericol, dar şi asupra faptului că există şi pacienţi care refuză oxigenul pe motiv că acesta le distruge plămânii.
Medicul Cristian Oancea spune că cel mai probabil bărbatul a făcut stop cardiorespirator survenit unei embolii pulmonare.
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Victor Babeş din Timişoara, , a explicat parcursul tânărului de 34 de ani bolnav cu COVID-19, care a stat internat pe secţia de ATI a unităţii sanitare aproape o lună şi care, după ce s-a simţit mai bine, a cerut pe semnătură să părăsească spitalul, deşi medicii i-au explicat riscurile la care se expune dacă face acest lucru.
În urmă cu numai o săptămână, bărbatul a povestit de pe patul de spital că a fost la un pas de moarte, că nu a crezut în existenţa virusului şi că nu s-a vaccinat anti-Covid pentru că nu a crezut că va face o formă gravă a bolii.
În urma acestui caz grav în care un pacient a decis că doreşte să plece din spital pe proprie semnătură deşi medicii i-au explicat clar că mai este nevoie de tratament şi recuperare,
O lună întreagă de luptă la limită a medicilor, irosită în câteva ore de pacient, pe proprie răspundere. Dr. Cristi Oancea: “Am tras de el să-l convingem să se interneze, avea plămânii distruşi 80%”
“Este un caz trist pentru noi toţi, gândiţi-vă că acest tânăr de 34 de ani, am tras de el să-l convingem să se interneze, avea plămânii distruşi 80%, am tras de dânsul să-l convingem că oxigenul aduce beneficii în starea în care era dânsul.
Colegii din terapie intensivă au lucrat necontenit aproape o lună de zile până când acest pacient a ieşit pe picioarele lui din terapie intensivă deşi a stat şi intubat, voia să se vaccineze, începea să creadă în beneficiile vaccinării.
Vedeţi ce s-a întâmplat la el comparativ cu prietenul lui care era vaccinat şi care avea o formă foarte uşoară de boală, dar, probabil că, văzând că este pe picioare, simţindu-se din nou tânăr, a crezut că a trecut dintr-o dată boala care a dat peste el.
Colegii de la Boli infecţioase şi de la terapie au încercat să-i explice că mai trebuie să rămână pentru anumite ajustări terapeutice şi să înceapă recuperarea respiratorie şi osteo-musculară, mai ales musculară, pentru că practic tonicitatea a fost scăzută cât timp el a fost intubat, numai că, nesocotind sfatul medicilor, el a zis că se duce într-un spaţiu locativ în Timişoara”, a explicat pentru news.ro Dr. Cristian Oancea.
“Din nefericire nu a urmat nici acest lucru, s-a dus undeva la vreo 60 de kilometri de Timişoara şi probabil că mersul pe şoselele care nu sunt ideale la noi în ţară, mersul îndelungat, o oră jumătate sau două sau cât o fi mers.
El s-a simţit rău pe drum, probabil că a făcut o embolie pulmonară, nu s-a întors, a continuat drumul şi când a ajuns la destinaţie, acolo a făcut un stop cardio-respirator.
Ambulanţa, când a ajuns, a încercat manevre de resuscitare, dar, din nefericire, nu s-a putut face nimic.
O decizie greşită, ignorând sfatul medicului, un caz care putea să aibă ani de viaţă în faţă, s-a sfârşit brusc şi subit, nerespectând sfaturile medicale”, a spus dr. Oancea.
“Gândiţi-vă, toată lumea se referă la paturi de ATI! Dar nu patul de ATI contează, contează colectivul care deserveşte acel pat, contează oamenii care efectiv sunt non stop lângă capul acestor pacienţi, pentru că terapia intensivă este non stop lângă ei, asistenţi, medici, infirmieri, kinetoterapeuţi care se luptă să le salveze viaţa, înseamnă o echipă formată din 20, 25 de oameni care efectiv se luptă cu fiecare viaţă, cu fiecare suflet, să-l salveze.
”Câteodată câştigă viaţa, câteodată câştigă moartea. Acest caz în care Dumnezeu a făcut o minune, gândiţi-vă, 80% plămânii distruşi, a plecat pe picioare, aproape, din terapie intensivă, au luat-o pas cu pas, pacientul a fost intubat, am reuşit să-l dezintubăm după mai multe eforturi succesive, l-am pus pe picioare.
A început kinetoterapia osteo – musculară şi respiratorie, a mers bine, trebuia continuat prima dată cu nişte ajustări terapeutice pe clinica noastră de boli infecţioase, după aceea o perioadă de recuperare, de reabilitare, la domiciliu sau în alt spital specializat în acest lucru, încă cel puţin vreo două luni de zile”, afirmă medicul.
”Faptul că pacientul a decis, şi ignorând în mod repetat sfaturile medicale, uitaţi unde duce o decizie în care nu ai încredere în actul medical, practic. Colegii din terapie intensivă, când m-au sunat, erau toţi într-o deznădeşte, pentru că ne-am dat seama că suntem într-o luptă pe care am pierdut-o.
Noi suntem singuri, nu vrem să facem altceva decât să salvăm viaţa oamenilor, atâta cât Dumnezeu ne dă înţelepciune şi putere, suntem toţi în aceeaşi echipă pentru a salva. Faptul că din ce în ce mai mulţi, coronasceptici de data asta, vin şi ignoră indicaţiile terapeutice, o să mai vedeţi în spaţiul public, sper să nu fie atât de multe, aceste drame, aceste tragedii”, atrage atenţia Dr. Oancea.
“Am mai avut astfel de cazuri, inclusiv avem pacienţi care au copii, şi copii cu fenomene termice care şi-i iau acasă, refuzând să-i ţină la noi câteva zile sub supraveghere medicală, şi vorbim despre patologia Sars Cov 2.
Am avut încă un caz care ni s-a relatat de dimineaţă la raportul de gardă, de către colegii de la boli infecţioase, în care un pacient cu saturaţia de 50% a refuzat dispozitivul high flow oxygen, adică dispozitivul care aduce oxigen cu flux înalt, pacienţi care refuză să primească intubaţie sau terapie intensivă, pacienţi care caută şi se documentează din tot felul de ştiri sau din platforme care nu au o componentă medicală, şi ajungem la asemenea tragedii.
Ne confruntăm mai ales în deciziile terapeutice cu acest val al coronascepticilor care nu cred că există Covidul, şi care decid pe proprie răspundere ce să accepte şi ce să nu accepte din actul medical. Practic, ne îngustează foarte mult decizia terapeutică, încercăm să-I convingem, dar câteodată ne izbim de anumite ziduri peste care nu avem resursele şi nu putem să le depăşim.
La început, am fost una dintre primele clinici din ţară, noi şi cu Balşul, care am avut Remdesivirul. Erau doi pacienţi într-un salon care ne-au acuzat că facem tratamente experimentale pe ei şi sunt cobai, noi degeaba îi convingem că acel medicament poate să le salveze viaţa, unul dintre pacienţi murise şi celălalt coleg refuza tratamentul, şi anesteziştii au venit la mine şi erau efectiv la capătul puterilor, că nu ştiau cum să-l convingă.
Şi am zis, cu ce mai avem să-l tratăm, pentru că, în afară de lumânări nu mai avem nimic, pentru că se îndrepta spre moarte, şi am dat atunci acea replică, eram la capătul puterii, şi pacientul, văzând că putem să-i salvăm viaţa, că a decedat colegul lui de salon, cu acea afirmaţie puternică pe care eu am dat-o atunci în spaţiul public, a luat Remdesivirul şi a ieşit pe picioarele lui de la noi din spital.
Şi atunci, deşi ne zbăteam ca să aducem studii clinice cu noi produse ca să le putem face să le salvăm viaţa, ne acuzau de acest lucru, după care, în acest val 4, întâlnim deseori fenomenul că oxigenul distruge plămânii.
Oamenii trebuie să ştie că noi suntem dependenţi de oxigen de când ne naştem. Din nefericire, colegi de-ai noştri care au făcut aceste afirmaţii denaturate duc la pierderi de vieţi omeneşti, pentru că omul caută, vede, vede că acel om care a făcut afirmaţia este medic şi atunci iau o decizie care poate să ducă la deces până la urmă.
Inclusiv acest pacient de care vorbim, tânărul de 34 de ani, când am tras de el să-l internăm pentru că ne-am dat seama că este un caz cu o formă moderat spre severă, cel puţin simptomatic, când am făcut CT-ul ne-am speriat cu toţii, nu voia să primească oxigenul, că oxigenul îi distruge alveolele.
L-am convins să primească oxigenul pentru că, dacă nu lua atunci oxigenul, murea în 24, 48 de ore, văzând că suntem lângă el a prins încredere, la sfârşit simţindu-se ca în anii tinereţii, a crezut că poate să biruiască această boală deşi această boală este foarte parşivă, foarte stranie încă şi pentru noi.
Nici noi nu ştim nici acum, după doi ani de zile, decât foarte puţin din boala asta, dacă ştim o tremie din ce se întâmplă în patologia asta, şi uitaţi-vă cum se schimbă tulpinile şi fiecare are o anumită particularitate.
A luat această decizie complet iresponsabilă din punctul meu de vedere, toţi colegii noştri, în special cei din terapie intensivă au rămas stupefiaţi când au aflat ce a făcut.
Avea mamă, avea o prietenă, nu era căsătorit, avea prieteni mulţi, era îndrăgit, dar, având şi vârsta de 34 de ani, decizia şi-a asumat-o, în repetate rânduri a făcut presiuni pe cadrele medicale să plece, a zis că oricum pleacă din spital.
Nu putem să reţinem omul împotriva voinţei lui, nu am făcut niciodată acest lucru, încercăm să convingem pe toate canalele noastre de comunicare, cu toată experienţa noastră, dar câteodată suntem biruiţi.
Am avut colegi pe care i-am tratat, familiile noastre le-am tratat, nu dorim răul nimănui, dorim binele pacienţilor dar rugăm pacienţii să aibă încredere în personalul medical şi să fie responsabili”, face apel dr. Oancea.
