De la un moment dat, o petrecere de nuntă ce a avut loc la o sală de evenimente din Băile Felix, s-a desfășurat fără prezența mirelui, care a ajuns, din nefericire, la spital…
Mirele, un tânăr în vârstă de 31 de ani, se afla pe ringul de dans și, la puțin timp după dansul mirilor, prietenii săi au avut proasta inspirație de a-l ridica și de a-l arunca în aer.
Prima aruncare a mers cum trebuie, numai că la a doua, amicii nu l-au mai prins în cădere și tânărul s-a izbit puternic cu spatele de pământ.
Nuntaşii l-au luat de mâini şi picioare și l-au așezat pe un scaun.
Chemat de urgență, un echipaj al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Bihor l-a preluat pe mirele ghinionist şi l-a transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul Județean Clinic de Urgență din Oradea.
”Colegii l-au preluat cu suspiciune de fractură la coloana vertebrală", a explicat, pentru Bihoreanul, şeful SAJ Bihor, Liciniu Venter. Investigaţiile ulterioare au arătat că tânărul are leziuni la două vertebre.
”Trebuia să nu mă fi mișcat când eram întins pe jos”, a declarat mirele, de pe patul de spital, pentru publicaţia bihorjust.ro.
Imobilizat la pat, mirele nu exclude să-i dea în judecată pe invitaţii care i-au stricat cel mai important eveniment din viață.
”Am luat legătura cu un avocat, însă mă gândesc pe mai departe ce voi face”, a declarat bărbatul.