De cele mai multe ori, relațiile dintre soacre și nurori nu sunt unele care să poată fi considerate cordiale, în ciuda zâmbetelor ”cu toți dinții”, pe care și le afișează reciproc…
O tânără soție în vârstă de 28 de ani, din Todirești, județul Suceava, chiar nu se aștepta ca vizita soacrei să îi aducă o chelfăneală zdravănă chiar în propria casă.
Nu foarte pornite una împotriva celeilalte, vizita s-a desfășurat normal până în momentul în care soacra a observat că nora nu prea participă la activităţile casnice şi că se odihneşte cam des.
Aflate în curtea locuinţei, soacra i-a atras atenţia nevestei că în timp soţul muncea, ea stătea şi îl privea.
Răspunsul norei, în doi peri și pe un ton ridicat, a făcut-o pe soacră să simtă nevoia să-i ofere o lecție nevestei fiului ei. Drept urmare, a luat-o de păr pe noră şi i-a aplicat pe loc o corecţie fizică dură, de faţă cu toată lumea, soţ, copii.
În momentul în care a scăpat din mâinile soacrei, nora a chemat Poliţia şi a cerut ordin de protecţie împotriva acesteia.
Oamenii legii au intervenit, dar, au constatat că nu există risc iminent, nefiind emis ordin de protecție.
Totuşi, nora fusese păruită destul de bine, iar poliţiştii nu aveau cum să treacă cu vederea acest aspect, întocmind dosar penal pe numele soacrei fetei, în vârstă de 62 de ani.