• Home
  • Actualitate
  • Ploieşti. O femeie a decedat într-un cabinet medical privat în timpul unui avort 

Ploieşti. O femeie a decedat într-un cabinet medical privat în timpul unui avort 

O femeie în vârstă de 45 de ani a murit, luni, într-un cabinet medical privat din Ploieşti în timpul unei inrtervenţii medicale de întrerupere a sarcinii. Procurorii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Tragedia s-a petrecut luni seară, în jurul orelor 20.00, într-un cabinet medical privat care își are sediul la parterul unui bloc din cartierul Vest din Ploieşti. 

Potrivit unor surse locale, femeia avea 45 de ani şi era însărcinată în 12 săptămâni. Era din Băicoi şi a ajuns ieri după-amiază în cabinetul privat de ginecologie din Ploieşti pentru o întrerupere de sarcină. La o oră după avort, a început să se simtă rău.

Medicul ginecolog nu şi explică ce s a întâmplat, mai ales că pacienta nu avea probleme de sănătate

”Nici nu a avut sângerare. Zicea să îi dăm jos perfuzia şi să plece, nu i-am dat-o şi la puţin după aceea a avut starea asta. A stat acuzând o stare pe care au am pus-o pe seama medicaţiei pe care i-am dat-o, i-am pus o perfuzie pentru stările astea de ameţeală şi am ţinut-o sub observaţie.

A făcut un accident acut, a făcut o convulsie, şi apoi a intrat într-o comă. S-a sunat la salvare, a venit salvarea, între timp a făcut iar stop cardio-respirator, i-am făcut eu reanimare, a venit salvarea, a preluat reanimarea şi până la urmă nu s-a putut reanima.”, declară medicul ginecolog care a efectuat întreruperea de sarcină.

Surse din anchetă spun că femeia nu a fost tot timpul sub observaţia medicului. Dimpotrivă, ea ar fi fost lăsată să agonizeze minute în şir, doar cu femeia de serviciu lângă ea. Abia când starea ei s-a înrăutăţit ar fi revenit şi medicul ginecolog.

A fost solicitat ajutorul unui echipaj de la Ambulanţă, au fost făcute manevre de resusctiare, dar fără rezultat, acasă o aşteptau doi copii. 

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, care a preluat ancheta, în cauză se fac cercetări pentru ucidere din culpă.

Încă de azi noapte, poliţiştii au sigilat apartamentul în care funcţiona cabinetul, au ridicat ecograful şi au deschis o anchetă.

Medicul a fost audiat, dar nu au fost luate şi măsuri împotriva lui. Se aşteaptă rezultatul autopsiei pentru a se stabili cauza decesului.