Brașov. Tânăra, ofițer de Poliție, găsită împușcată în cap

31 Dec 2021 | scris de Adriana Surugiu

O tânără în vârstă de 29 de ani a fost găsită împuşcată în cap, în noaptea de joi spre vineri, într-un bloc din Braşov.

Brașov. Tânăra, ofițer de Poliție, găsită împușcată în cap

O echipă formată din criminialiști sub coordonarea unui procuror au efectuat cercetări la fața locului și au adunat probe.

Surse din cadrul anchetei, citate de Antena 3, afirmă că femeia, în vârstă de 29 de ani, ofițer de poliție în cadrul IPJ Brașov, în timp ce se afla la domiciliu, s-a împușcat în cap cu arma din dotare, un pistol Carpați.

Se pare că cei care au alertat autoritățile au fost tatăl și soțul femeii.

Tânăra a fost încadrată în Politie la data de 01.07.2016, cu gradul de agent de politie și repartizata la IPJ Brașov, fiind numită în funcția de ajutor sef post la Postul de Politie Comunala Bod.

În perioada 2019 -2021 si-a desfasurat activitatea în cadrul serviciului resurse umane, linia de muncă  secretariat, documente clasificate și arhivă. 

La data de 01.03.2021, în urma concursului susținut, a fost trecută în corpul ofițerilor de politie, cu gradul profesional de subinspector de politie și numită în funcția de ofiter la Biroul de Analiza și Prevenire a Criminalității.

Ultima testarea psihologica a fost efectuata în luna ianuarie 2021.

În locuință a fost găsit și un bilet de adio, lăsat de victimă. Se pare că motivul ar fi fost gelozia.

Soțul tinerei este și el polițist, în cadrul SICE Brașov. 

Se continuă cercetările în vederea stabilirii circumstanțelor producerii evenimentului.