Un primar a fost bătut măr chiar de către cei cărora le-a ridicat o casă - video

01 Mar 2021 | scris de Ioana Sorescu

Primarul unei comune din județul Iași a ajuns la Spitalul de Neurochirurgie, după ce a fost bătut măr chiar de cei cărora le ridicase o casă...

Un primar a fost bătut măr chiar de către cei cărora le-a ridicat o casă - video

Un clan de bătăuşi din Roşcani au făcut prăpăd pe uliţele satului după ce au furat o drujbă. Unul dintre cei bătuţi a sunat la primar, cerându-i să intervină.

Edilul n-a stat mult pe gânduri şi s-a dus să potolească gaşca de bătăuşi. Ghinion! Aceștia nu au fost deloc impresionați de primar și, în ciuda aspectului impunător al acestuia, l-au pus la pământ.
În urma altercație, trei dintre agresori au ajuns după gratii, iar primarul - la spital. 

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Popricani efectueză cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice, ameninţare şi furt, au transmis reprezentanții Poliției. 

A doua zi, la secţie, cei mai tineri dintre fraţi au pretins că familia lor a fost victimă, că primarul îi urmăreşte prin sat şi că vrea să-i omoare.

"Vineri, pe la orele 16:15, am ajuns acasă și m-a sunat un băiat, rugându-mă să sun la Poliție și să le spun să meargă la Roșcani. I-am explicat că Poliția este pe teren după orele 16.00, dar l-am îndrumat să sune la 112 şi să ceară ajutorul necesar, eventual și o ambulanță, dacă e cazul.

După care am primit un alt telefon, de la nepoata mea, spunându-mi că afară este o încăierare.

Unuia dintre cei implicați i-a luat casa foc înainte de Craciun, iar eu l-am ajutat ca, în câteva zile să poată locui din nou în casă. Am plecat la locul cu pricina, gândindu-mă că, dacă sunt primar, apele se vor calma, dar de unde…

Am primit un par între ochi, pumni și picioare. Am avut noroc că a venit un alt localnic și mi-a luat apărarea.", a declarat primarul, conform presei locale. 

”Ei erau cinci acolo. Am auzit că au oprit o căruță și l-au înjunghiat în spate, tot cu foarfecele de vie, pe copilul altui consătean.

Înainte de Crăciun, eu am mers pe la toată lumea și am insistat să le ridicăm lor o casă. Vechea locuință le-a ars în urma unui incendiu. Mi s-a făcut milă de copii! Le-am ridicat casă cum n-a văzut neam de neamul lor! Le-am dus și paturi, și preot să sfințească!”, a mai afirmat primarul din Roșcani.