Cei care aleg să-şi facă cumpărăturile în magazinele unui mare lanţ de retail au ”oportunitatea“ de a cumpăra roşii importate din Turcia vândute drept roşii româneşti – spun doi fermieri din Olt, care mai notează cp dincolo de înşelătoria privind originea, tomatele de peste hotare sunt şi mult mai slabe calitativ.
Un fermier din judeţul Olt a pornit luni, 12 iulie, în Slatina să verifice o informaţie furnizată de un coleg din judeţul Iaşi, care a descoperit în standurile unui mare lanţ de magazine, pe care nu l-a nominalizat, roşii turceşti vândute sub eticheta de ”roşii România“.
Lucrătorii magazinului nici nu s-au mai sinchisit să schimbe măcar lăzile în care se aflau roșiile, astfel că se poate stabili şi regiunea din care sunt aduse.
Mai mult, fermierul din Iaşi a găsit şi tomate care aveau aplicată o etichetă mică, direct pe produs, iar acest lucru s-ar întâmpla doar la roşiile din import.
Fermierul Mihai Chesnoiu a pornit să verifice dacă lucrurile stau la fel și într-un magazin din Slatina, care face parte din acelaşi lanţ. Surpriza a fost enormă, confirmând, practic, suspiciunea fermierului din Iaşi.
“Suntem minţiţi, suntem manipulaţi, suntem înşelaţi. Primesc o sesizare de la un coleg din Iaşi, aşa că pornesc să verific dacă şi în Olt, în Slatina, se întâmplă la fel.
De data aceasta am întăriri, îl am alături şi pe domnul Păunel (reprezentantul Uniunii Salvăm Ţăranul Român, o asociaţie a producătorilor – N.R.).
Vrem să verificăm ce se întâmplă, dacă acelaşi caz apare şi aici“, spune fermierul, în timp ce filmează cum intră alături de colegul său Ion Păunel în magazin.
”Şi, da, avem ”Roşii România“ în lăzi de Turcia. Se pare că cei care s-au ocupat de comercializare şi de import n-au mai avut cartoane necolorate, de ambalare, şi le-au adus în acestea. Roşii verzi, cred că este un nou soi. Haideţi să vedem ce e şi sub“, comentează fermierul în timp ce caută în lada cu roşii puse la vânzare.
”Îşi bat joc de tradiţie, îşi bat joc de consumatori, îşi bat joc de producători. Roşii verzi. Vă daţi seama cum erau când au fost recoltate?!“, întreabă fermierul, în timp ce alătură roşia de un ardei gras pentru a se constata cât este aceasta de verde.
”Observaţi roşia asta lângă ardeiul gras. Incredibil cum pot să-şi mintă clienţii!“, mai spune Chesnoiu.
La fel stau lucrurile și cu pepenii verzi, etichetaţi drept pepeni din România, care sunt expuşi toit în lăzi cu etichete de import.
”Pepenii sunt din România, ambalajele decât sunt importate. Trist ce se întâmplă, trist că nu suntem protejaţi de autorităţi“, comentează cei doi.
”Revin la roşii, asta ne doare cel mai tare. Ale noastre se aruncă pe câmp, ale noastre nu se vând în pieţe, nu pot să intre cu ele în magazine şi ale lor se vând în magazine cu etichete de produs românesc, pentru că asta cere consumatorul“, mai arată Chesnoiu.
Într-un alt video, acesta spune că a chemat un responsabil de magazin şi vrea să afle ce provenienţă au toimatele roşii. I se răspunde că sunt din România.
Ion Păunel spune, la rândul său, că ce se întâmplă nu este specific unui singur lanţ de magazine şi că a ajuns, din păcate, o practică aproape generalizată, făcând mult rău producătorilor cinstiţi din România.
”Ia omul «Roşii din România», vede că nu au niciun gust, şi ce spune: de ce să dau eu atâţia bani, că tot fără gust, ca cele din Turcia, sunt. Acesta este pericolul. Nu am anunţat autorităţile, a fost un semnal pe care noi îl tragem, sperăm să se sezizeze“, a comentat Ion Păunel.
Mihai Chesnoiu a demarat o campanie pe contul său de Facebook, prin care încearcă să le explice cumpărătorilor de ce trebuie să aleagă legumele româneşti şi le arată acestora unde şi cum sunt produse.