Iulian Atanasiu, bărbatul de 32 de ani decedat în urma incendiului de la rafinăria Petromidia, a lăsat în urmă o tânără soție, în vârstă de 33 de ani, și o fetiță de 2 ani, care nu va mai avea cui să-i spună tată.
Din cele șase persoane rănite în urma exploziei ce a avut loc la Petromidia vineri, 2 iulie, una singură și-a pierdut viața. Este vorba despre Iulian Atanasiu, un tânăr în vârstă de 32 de ani, care era căsătorit de trei ani și avea o fetiță de doi anișori. Soția și fiica sa reprezentau tot universul lui și le menționa în aproape toate postările de pe rețelele sociale.
Olesea Atanasiu, soția sa, a împlinit luna trecută 33 de ani, fiind alinată de toți cei care o cunosc, dar și de cei care au rămas impresionați de drama prin care trece familia sa.
"Citez «În clipa în care ne naștem, deja îi suntem datori vieții cu o moarte» (Iulian)… Voi fi acră, voi fi arogantă, voi fi mai rea decât de obicei.
Vă mulțumesc pentru condoleanțe, dar dacă aș primi câte 1 leu pentru fiecare cuvânt de condoleanțe, cred că aș deveni dintr-o dată, nu știu cum să zic frumos, daaar aș deveni o văduvă foarte bogată.
Cred că pot zice că trăiesc tragedia vieții mele, sunt văduvă la 33 de ani, cu un copil orfan la 2 ani.
Chiar dacă am rămas fără suflet, știu că tati, dacă ar fi lângă mine, mi-aș primi cel mai de vis șut în fund pentru a mă ridica, și mai știu că nu s-ar plictisi să facă asta iar și iar și iar", a scris Olesea Atanasiu, pe Facebook, cu un amestec de durere, revoltă, furie și neputință.
Posibil că așa se face, posibil că asta e ca atunci când te întâlnești cu cineva pe drum, îl întrebi "ce faci", dar nu mai aștepți răspuns la întrebare pentru că știi că va răspunde cu "salut, bine, tu?".
Așa și acum cu întrebarea "te pot ajuta cu ceva?" Sau aia "Dacă ai nevoie de orice apelează oricând"… Eu personal cred că ei nu știu ce zic…
Într-adevăr, e nevoie de ajutor, dar cam atunci când nimeni nu e disponibil, cam atunci când voi ăștia cu ajutorul v-ați pus la somn, și ați pus capul pe perna liniștiți sau sunteți deja la al treilea vis.
Ziua e bine, e mai liniște în suflet, sunt mulți oameni în jur, toată lumea vorbește, e acel furnicar de care nici gândurile nu ți le auzi, ziua o pot numi un fel de "amortizor al durerii"… Daaaaar pedeapsa vine noaptea. Cică noaptea ar trebui să fie un sfetnic bun, vă zic eu, nu, nu e!
Noaptea e acel moment când se închid ușile și acele sute de mâini întinse cu ajutoare dispar în ceață.
Noaptea e acel moment când nu îți mai aparții, când vrei să plângi și să țipi până ar începe să îți sangereze corzile vocale de durere, dar nu poți pentru că te temi să nu trezești și sperii copilul și ajungi în punctul în care ești nevoit să țipi, să urli și să plângi în șoaptă…
P.S. așa arată iadul!!!”, continuă să descrie drama prin care trece Olesea Atanasiu.
