• Home
  • Actualitate
  • Tatăl Cătălinei Ponor, reținut după ce a agresat doi polițiști locali

Tatăl Cătălinei Ponor, reținut după ce a agresat doi polițiști locali

Florin Bărbăscu, 54 de ani, tatăl vitreg al Cătălinei Ponor, multiplă campioană olimpică la gimnastică, a fost reținut pentru 24 de ore după un incident în care a fost implicat în cursul zilei de 6 martie, când a lovit cu pumnul doi polițiști locali.

Anchetatorii au stabilit că în data de 6 martie, în jurul orei 9.00, bărbatul a lovit cu pumnul doi polițiști locali care încercau să-l imobilizeze, după ce, în prealabil, a refuzat sa se legitimeze, în timp ce încerca să între în incinta sălii de fitness pe care o administrează.

Polițiștii au fost transportați la spital, ambii având nevoie de 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Ca urmare a incidentului, a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru infracțiunea de ultraj și bărbatul a fost plasat sub control juduciar, informează portalul constănțean Focus Press.

După audierea martorilor și urmărirea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au luat decizia de a-l reține pe agresor. Ulterior, s-a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Potrivit super-liga.ro, Florin Bărbăscu este născut la Bârlad, acolo unde a și început rugby-ul, la clubul Rulmentul.

La Constanța, tatăl Cătălinei Ponor a jucat rugby la echipe precum ITC, Cleopatra, CS Năvodari, RC Farul, iar în ultimii ani a fost component al echipelor de old-boys Rechinii și Farul.