Kazan. Autorul atacului în care au fost uciși şapte copii: «Am fost Dumnezeu, apoi m-am transformat într-un monstru» - video

11 Mai 2021 | scris de Adriana Surugiu

Ilinaza Galyaviev, adolescentul de 19 ani care a comis un atac armat în această dimineaţa, într-o şcoală din Kazan, Federaţia Rusă, soldat cu nouă victime, între care şapte copii, a fost reţinut la scurt timp după comiterea crimei.

Kazan. Autorul atacului în care au fost uciși şapte copii: «Am fost Dumnezeu, apoi m-am transformat într-un monstru» - video

Presa rusă a publicat primele imagini cu acesta, după ce tânărul a fost plasat în izolatorul Poliţiei.

Susţine că a conştientizat, cu două luni în urmă, că el este Dumnezeu, după care s-a transformat ”într-un monstru”. 

”Am devenit Dumnzeu. Nu mi-a zis nimeni asta, pur şi simplu am conşientizat asta, apoi în mine s-a trezit un monstru şi am început să-i urăsc pe toţi. Eu mereu i-am urât pe toţi.

Nu încercaţi să-mi asociaţi vreo prostie psihologică. Nimeni nu mi-a zis, singur am conştientizat, acum două luni, că sunt Dumnezeu. Iniţial i-am spus mamei despre acest lucru.

Eu mamă nu am, ea nu-mi este mamă. Nu am părinţi, vă urăsc pe toţi. Nu am mamă, am renunţat la toţi. Femeia care m-a născut nu-mi este mamă”, le-a spus adolescentul anchetatorilor.

Media rusă scrie că adolescentul a absolvit studiile acum patru ani la şcoala în care a comis atacul armat.

În luna aprilie a acestui an, acesta a fost exmatriculat din colegiu, după ce nu a mai fost la ore din ianuarie.

Profesorii de la colegiu îl descriu pe acesta ca fiind un tânăr liniştit şi care nu obşinuia să intre în conflicte.

Presa rusă mai scrie că ucigaşul a obţinut dreptul de a purta armă pe 28 aprilie 2021.

Tatăl lui a mărturisit că nu a observat schimbări în comportamentul fiului său şi că tânărul nu avea gânduri negative.

Pe canalul său de Telegram, cu câteva ore înainte de a comite atacul armat, adolescentul a scris că intenţionează să ”ucidă un număr mare de deşeuri bio, după care să se sinucidă”.
 
Ccel puţin nouă persoane au fost ucise, între care şapte copi, iar peste 20 au fost rănite, între care 15 copii. Şase copii sunt internaţi în spital în stare gravă.