Ministrul Sporturilor, Ionuț Stroe, a reușit să-l lase cu gura căscată pe realizatorul tv. Mihai Mironică, dar nu prin informațiile aflate despre modul în care România pregătește organizarea Euro 2020, ce va avea loc în 2021, ci prin faptul că era în chiloți.
Într-o intervenţie la emisiunea matinală a postului Pro X, Stroe a fost cuprins de entuziasm atunci când a început să ofere detalii despre pregătirile României pentru Campionatul European de Fotbal.
Numai că, gesticulând energic, ministrul Sporturilor a lovit telefonul prin intermediul căruia se afla în dialog cu Mihai Mironică, iar camera acestuia i-a surprins întreaga vestimentație.
Într-o tentativă de a trece peste momentul jenant, regia de transmise a comutat imaginea pe camera ce-l înfățișa pe moderatorul Mihai Mironică, însă reacţia acestuia, cu gura căscată, doar a făcut ca toată întâmplarea să devină și mai amuzantă.
"Duminică dimineață, acasă, ținutele sunt mai ”sportive”, chiar și atunci când dau interviuri #nofilter (n-am o problemă că am devenit viral și știu că toți care vor sări să critice poartă pantaloni de ski și pantofi acasă)", a reacționat Stroe pe Facebook.