În anul 480 înainte de Hristos, regele spartan Leonidas pleca să înfrunte invazia persană cu o mână de soldați reușind să devină un simbol al curajului în luptă pentru generațiile ce s-au scurs de atunci, un exemplu al forței unei armate patriotice formate din oameni liberi în lupta de apărare a propriului teritoriu.
Leonidas nu a fost numai rege și războinic pentru poporul său, ci și un bun conducător, care își motiva trupele cu fermitate, un bărbat pe care toți cetățenii din Sparta îl ascultau și îl respectau.
Nu se poate ști cu exactitate cum și-a îmbărbătat Leonidas trupele, deoarece nimeni nu s-a întors viu din acea bătălie, mai puțin un mesager, care a fost trimis către Sparta și, desigur, trădătorul care a indicat inamicului poziția pe câmpul de luptă a lui Leonidas, scrie Greek Reporter.
”O mie, două mii, trei mii de ani de acum încolo, bărbați nenăscuți de peste sute de generații, pentru propriile lor motive, își vor găsi calea spre țara noastră (Sparta – N.R.).
Vor veni, probabil, și învățați, dar și călători de peste mări, mânați de curiozitatea pentru trecut și de cunoștințele anticilor. Vor privi peste câmpiile noastre și vor cunoaște pietrele și cărările națiunii noastre.
Ce vor învăța despre noi? Lopețile lor nu vor descoperi palate mărețe sau temple. Descoperirile lor nu vor scoate la lumină artă sau arhitectură, ce au rezistat peste ani.
Ce va rămâne din spartani? Niciun monument de marmură sau bronz, ci faptele noastre, de aici, de astăzi.
Acum mâncați bine, căci următoarea masă o vom împărți în iad”, așa sună un discurs fictiv al lui Leonidas, rod al minții scriitorului american Steven Pressfiel, apărut în cartea sa ”Porțile de foc”.
Discursul imaginat de Pressfield este considerat atât de motivațional încât volumul său se află pe lista de lecturi obligatorii ale militarilor americani ce studiază la Academia West Point sau la Școala Normală de Pușcași Marini.
