Sosirea lui Caragiale la Bucureşti, pentru propria-i înmormântare, e demnă de una din comediile lui. Dacă n-ar fi fost tragismul momentului, chiar aveai toate motivele să râzi în hohote.
Încurcăturile ce s-au ivit pe drum, de la plecarea de la Berlin a trenului care aducea în țară trupul său neînsufleţit, la începutul lui noiembrie 1912, până la gararea acestuia în Bucureşti, par să fie un şir de întâmplări dintr-una dintre piesele lui.
Iată cum istoriseşte un jurnalist al ziarului "Universul" – în ediţia de luni, 19 noiembrie 1912 – ce s-a întâmplat:
"Rămăşiţele pământeşti ale marelui scriitor Caragiale au sosit ieri (17 noiembrie stil vechi; în presa epocii, de obicei, "azi" e "ieri" şi "ieri" e "alaltăieri" – N.R.)", pe neaşteptate, într-un vagon special, în Gara de Nord.
Nimeni n-a venit întru întâmpinarea corpului ilustrului scriitor, nici chiar familia, deoarece nimeni nu fusese anunţat. (…)
La orele 11 jumătate, şeful Gării de Nord a fost intrigat de un vagon de marfă, sigilat, pe care se afla numele oraşului Breslau din Germania.
Vagonul nu avea nici un fract şi nici nu putea cineva să-şi închipuie că e un vagon mortuar, deoarece nu avea nici o cruce pe el, cum se obicinuieşte.
Şeful trenului, întrebat ce e cu vagonul, a spus că l-a luat de la Predeal şi că nu ştie nimic mai mult.
Telefonându-se la Predeal, de-abia atunci s-a aflat totul. S-a răspuns de la Predeal că vagonul conţine corpul lui Caragiale şi că fractul s-a pierdut.
Cercetându-se, s-a aflat că vagonul rătăceşte de două săptămâni pe liniile germane şi austriece. S-a anunţat rudele lui Caragiale şi a sosit la gară domnul Zlatro, o rudă apropiată".
În paranteză fie spus, un dramaturg bun ar scoate o piesă grozavă speculând pe seama acestei întâmplări….
