Povestea fabuloasă unui român: cioban în Bucovina, pictor în Franța, cu galerie în Saint Tropez 

28 Feb 2022 | scris de Ioana Sorescu

Oier în Bucovina și pictor la Saint Tropez. Între cele doua două borne ale existenței sale, George (Georges) Cotos a trăit o viață de roman. 

Povestea fabuloasă unui român: cioban în Bucovina, pictor în Franța, cu galerie în Saint Tropez 

Student la Beaux-Arts

Un t/năr chipeș, foarte înalt, cu ochi albaștri, pătrunzători, vorbind franțuzește cu accent, intra, în anii de după război, în sălile de atelier ale Academiei de Arte Frumoase din Paris.

Era îmbrăcat în costum alb și stârnea mirarea celorlalți studenți când se așeza, ca un prinț, în fața șevaletului, la lucru. Lumea știa foarte puține lucruri despre el. Se auzea că fusese în Rezistență, că mai înainte luptase pe front, în Răsărit, și că venea dintr-o țară aflată dincolo de Cortina de Fier.

Mai în glumă, mai în serios, l-au poreclit Popoff. Prince Popoff. În realitate, tânărul se născuse în Bucovina, la Straja, pe 24 aprilie 1915 și era, la origine, oier.

Viața care i se atribuise - războiul, Rezistența Franceză, numele de cod devenit, apoi, poreclă printre studenți - era reală.

În lipsa unor documente care să arate ce școli absolvise, nu putea fi primit decât ca student audiant; talentul lui convinsese însă decanatul universității pariziene să-l primească chiar și așa în sălile marcate de harul maeștrilor din trecut.

Mărturisea că nu știe de ce s-a facut artist și nici de unde a căpătat harul pentru pictura abstractă, care i-a adus celebritatea.

"Poate - credea el - talentul meu vine de la fluierele pe care le ciopleam și le ornam frumos în zilele lungi de stat cu oile, prin obcini".

Irelevantă, amintirea aceasta, pentru opera maestrului cu galerie permanentă pe 40, Rue Seillon, la Saint-Tropez, dar explicită pentru omul care n-a încetat nici o clipă să rămână, ca la început, un țăran inocent, venit parcă, în trecere, să vadă cum trăiește lumea la oraș.

Meșterul de înghețată

Era pictor, dar din asta nu putea trăi decent. Cel puțin, nu la început. Așa că, de-a lungul vieții, Georges Cotos a avut tot felul de îndeletniciri (boala emigrantului român): de la mecanic și portar de cabaret, la frizer de câini și de la fermier falit și inventator, la vânzător de înghețată.

Ultima meserie, cea care avea să-i aducă chiar mai multă celebritate decât pictura: înghețatele la cornet (iî epoca lor de "pionierat", în 1958) marca Popoff, o spirala compactă, cremoasă, înaltă de 20 de cm, aveau să-i aducă la Gelateria Popoff, vreme de 30 de ani, vara, toate vedetele în trecere pe Riviera Franceza.

Înghețatele lui erau într-adevăr spectaculoase. Unii vor spune ca succesul înghețatei Popoff se datora mașinii. Poate, dar și masina aceea fusese meșterită tot de el (luase brevetul de la un român, nemulțumit că nu avusese succes cu ea la un târg de invenții de la Madrid), o demontase și a tot reconstruit-o până când a reușit să obțină acel efect unic al înghețatei. 

Straja amintirilor

Cadru bucolic la început de veac românesc.

"În copilărie aveam un berbec si mă urcam pe spatele lui, ca pe un cal. Mă ducea. Berbecul ăsta îmi plăcea, dar oile nu. Adică... mie îmi plăceau mai mult caprele, pentru că erau vesele. Din cauza asta beam numai lapte de capră."

Ar fi putut rămâne la Straja pentru totdeauna; apucase să-și ridice o casă, o dotase cu tot dichisul, dar a venit războiul și n-a putut dormi nici măcar o noapte în ea, pentru că a fost mobilizat, să lupte in Armata Română, pe frontul de Răsărit.

A fost rănit, la Marea de Azov, și, evacuat, a ajuns la un spital din Austria. Cănd s-a externat ar fi vrut să revină acasă, dar la porțile "Bucovinei lui" era războiul...

A fugit în Vest, în Franța ocupată. A luptat o vreme în Rezistența Franceză, vorbea rusa, germana, îl ajuta statura înaltă, părul blond, sa pară că e cine nu e.

După război i-a fost și mai greu să se întoarcă acasă. România intra, încet-încet, într-o zodie care nu se potrivea cu dragostea lui de libertate.

Pictorul si regii

Așa a ajuns Georges Cotos, din aproape în aproape, de la strunga de oi la șevalet. Oare, dacă ar fi rămas toată viața la Straja, i-ar mai fi descoperit cineva, vreodată, talentul de pictor?

De fapt, nici el nu-și amintește cum a început să picteze. Când era la Paris, a cumparat, într-o zi, culori, transformându-și cămăruța din Place St. Michel în atelier. A frecventat, sporadic, boema pariziană, i-a cunoscut pe Breton, Brâncuși, Eliade, Cioran, Elvira Popescu...

Cu Eliade a stat la masă și l-a uimit cu limbajul bucovinean nealterat. Elvira Popescu a exclamat, în pragul primei lui expoziții pariziene: "O, dar acest tânăr picteaza cu accent de București!" (prin "accent de Bucuresti" voia să spună, de fapt, că regăsește în pânzele lui spiritul românesc).

Brâncuși i-a apreciat sinceritatea de om simplu, de la țară și l-a îndemnat să-și expună tablourile în Spania, unde a avut, într-adevar, succes. Un an întreg! A mai fost cu expoziții în Suedia, Danemarca, Norvegia... și lista e mult mai lunga.

Între documentele prețioase găzduite la galerie sunt și scrisori din partea regelui Suediei ori din partea Prințului Rainier de Monaco (la nunta căruia trimisese un tablou al său să țină "de urât" altuia aflat deja în colecția Casei Grimaldi).

La seria de regi și principi mai trebuie alăturat și Regele Mihai. Cel care semnase în anii '40 un brevet de decorare pentru tânărul sergent bucovinean și care avea sa fie unul dintre "fanii" înghețatei Popoff, la Saint-Tropez.

În toate verile în care familia regală ajungea pe Coasta de Azur, un popas la gelateria lui Georges Cotos se impunea. Prilej pentru presa franceză să titreze: "Regele României în vizită la regele înghețatei".

Dorul de "acasă"

Românul, zice-se, ar avea șapte vieți. Pe unele le irosește, altele nu-i sunt de-ajuns. După 1990, Georges Cotos s-a retras din lumea înghețatei, închizănd un cerc al destinului, cel de patriarh.

Până la 97 de ani, a fost, deci, oier în Straja, erou pe front, decorat de Regele Mihai, rege al înghețatei, pictor cu o mie de tablouri, om cu nu știu câte meserii și ocupații.

S-a căsătorit, la 47 de ani, cu Jeanne, care l-a însoțit în toate aventurile sale intelectuale și nostalgice. Și-au cumpărat, mai întâi, un mic castel lângă Lyon, unde a încercat să recompună ceva din universul copilăriei, întemeind o... stănă și crescănd oi. De plăcere. Le-a lăsat să moară de bătrânețe.

Când n-a mai putut să le poarte grijă, a vândut castelul și ferma și s-a retras, definitv, la malul mării. N-a renunțat însă la ideea unei ferme... Mica lui proprietate de la marginea Saint-Tropez-ului se numea "La Bergerie". Stâna. Doar că în grădină erau prezente, acum, numai oi de ghips!