Mariana Pfeiffer, prima soție a lui Laurențiu Reghecampf, face primele declarații despre divorțul antrenorului de Anamaria Prodan.
Cei doi s-au despărțit în urmă cu foarte mulți ani. Fosta soție a lui Reghe crede că Anamaria Prodan trece acum prin aceeași situație prin care a trecut și ea când a divorțat de tatăl copilului ei.
Deși nu vrea să se amestece prea tare în acest subiect, Mariana Pfeiffer spune că antrenorul are dreptul să își aleagă viața pe care și-o dorește.
De asemenea, ea își încurajează fiul pe care îl are împreună cu Laurențiu Reghecampf, Luca, să fie alături de tatăl său indiferent de situație.
”Eu am o căsnicie fericită și nu țin partea cuiva. Nici lui Laurențiu, nimănui. Dacă el a hotărât ca restul vieții să și-l petreacă alături de altcineva, este numai decizia lui și nu are nimeni dreptul de a-i cere să și-o schimbe.
Nici măcar Luca, fiul meu și al lui Laurențiu, nu are dreptul să-l judece pentru o asemenea hotărâre. Luca trebuie să-l respecte, fiindcă este tatăl lui, și să-l accepte alături de persoana lângă care Laurențiu este fericit”, a declarat Mariana Pfeiffer pentru Cancan.
Într-un interviu, Anamaria Prodan a recunoscut că ea l-a despărțit pe Laurențiu Reghecampf de prima soție.
"Cumva, dacă este să o iei ad litteram, da, i-am despărţit. Noi ne-am reîntâlnit după 13 ani, vineri, şi luni l-am cerut de bărbat. L-am întrebat exact în ce perioadă a vieţii sale este. Ne-am zis: «ce facem? Ne-am pierdut o dată, ne mai pierdem şi a doua oară?!»”, spunea vedeta.
Privind în urmă la acele momente, Mariana Pfeiffer este de părere că totul în viață se plătește și că situația prezentă este trasă la indigo cu cea în care a fost ea și Laurențiu Reghecampf.
”Consider că toate pornesc din Univers. Karma funcționează. În cazul lui Laurențiu, căsnicia s-a oprit după 13 ani de căsnicie, nu 15 așa cum se afirmă.
Parcă totul este tras la indigo. Și atunci, ca și acum, Laurențiu a aflat că va deveni tată după șase luni de când ne separasem, rugându-mă să divorțez cât mai repede întrucât cealaltă este gravidă. Și, într-adevăr, i-am acordat divorțul în două luni.
L-am înțeles și l-am ajutat pentru ca al doilea fiu al lui să-i poată purta numele. Am acceptat că totul se terminase și nu am încercat niciodată să-l despart.
De altfel, eu m-am recăsătorit și mi-am găsit fericirea. Pe care o păstrez și azi. În ce-l privește pe Laurențiu, reafirm că e numai decizia lui și consider că știe ce e mai bine pentru el”, a declarat Mariana Pfeiffer.
După divorțul de Laurențiu Reghecampf, Mariana Pfeiffer și-a refăcut viața și s-a căsătorit în ianuarie 2011. Acum, aceasta continuă să locuiască departe de România, mai exact în Cottbus.