Pe unde mai e și cu ce se mai ocupă Mircea Radu

14 Apr 2021 | scris de Adriana Surugiu

Mircea Radu a dorit să scape de agitația din București, dar și de scandalurile din televiziune, așa că s-a mutat la Piatra-Neamț, în orașul natal al soției, medic de profesie.

Pe unde mai e și cu ce se mai ocupă Mircea Radu

Mircea Radu mărturisește cu entuziasm că a renunțat la lumina reflectoarelor și a trecut la sapă, în curtea casei din Piatra-Neamț, unde locuiește de mai bine de doi ani.

“E prea mult spus grădinar priceput, aşa cum m-aţi alintat deja. După mine, e doar un prim pas. Nu cred că va fi o carieră, dar pot să vă asigur că am de gând să încerc să fac treaba asta cât mai bine posibil.

Însă, dincolo de glumă, mai trebuie să treacă destule anotimpuri până când Mircea Radu va căpăta ceva experienţă în acest domeniu”, a declarat Mircea Radu, în exclusivitate pentru impact.ro.

“Avem destul de aproape de casă o pepinieră grozavă. Şi, pe negândite, m-am trezit că am în grădină pui de meri, peri, gutui, ba, mai nou, şi vreo doi copăcei de cireş. Pe ultimul l-am plantat zilele trecute.

Dar asta nu înseamnă mare lucru. Pot spune că am experienţă în arta fotografiei, în domeniul televiziunii și în al scrisului, dar nu şi în grădinărit. Aici mai am multe taine de desluşit”, mai spune Mircea Radu.

Mircea Radu, prezentator al producțiilor tv “Din dragoste” și “Ie Românie” susține că nu duce dorul televiziunii. 

“Sper să mă credeţi, când vă voi spune că nu duc dorul televiziunii. Fiindcă nu m-am separat total de una dintre pasiunile mele.

Acum doi ani, am realizat, la postul public TVR, acea emisiune specială, un veritabil reality-show-ul «Down The Road: Aventura». A fost un proiect tare bun, pe care personal l-am îndrăgit foarte tare. Iar anul trecut am continuat să colaborez cu TVR, din postura de consultant”, a mai adăugat omul de televiziune.

Mircea Radu mai spune că nu a uitat valul de critici pe care a fost nevoit să-l suporte în timpul ultimei colaborăriri cu TVR. 

“Fiecare e liber să-şi spună părerea, fiindcă trăim într-o ţară liberă. Ceea ce mi-a displăcut nu a fost luarea de atitudine în acest caz, ci unele maniere în care a fost pusă chestiunea de anumite persoane. O anumită limită nu ar trebui niciodată depăşită, dar fiecare înţelege ce vrea din povestea asta!”.

În plus, prezentatorul tv spune că, în ultimele luni, a acordat consultanţă în materie de imagine.

“Nu sunt genul pretenţios, aşa că mi-am exercitat foarte bine meseria în ultimele luni şi online, aproape exclusiv. Am oferit unor persoane juridice sfaturi privind imaginea lor publică şi cred că şi în anii ce vor veni voi continua să fac asta!”, declară Mircea Radu.

Mircea Radu a negat că ar fi primit vreo ofertă de a deveni purtător de cuvânt al unor instituţii, adaugând că-şi cunoaşte foarte bine limitele profesionale.

“Îmi place încă să cred că ştiu care e lungimea păturii mele. Aşa că tot ce pot să spun e că nu mă voi băga niciodată într-o poveste în care voi simţi că nu pot controla situaţia.

Sunt în mijlocul unui drum frumos, în care televiziunea mai poate avea sau nu anumite surprize pentru mine, dar vă asigur pe voi toţi că viaţa e un drum frumos, care merită străbătut, alături de cei dragi!”, s-a mai confesat Mircea Radu.