Ion Țiriac a anunțat că Federația Română de Tenis va avea un nou președinte de luna viitoare, el nedorind să mai continue în această funcție.

”Pe mine mă întrebaţi de acum ca persoană fizică, pentru că oamenii îşi vor alege un nou preşedinte la FRT”, a comentat Ion Țiriac.
Întrebat cine l-ar putea înlocui la conducerea FRT, Ion Țiriac a răspuns ironic: ”Cel mai nimerit! Domnul Iohannis e ocupat cu preşedinţia, domnul Cîţu e cu guvernul, pe alții nu mai știu”.
Ion Țiriac a continuat și contrele cu ministerul Tineretului și Sportului, intensificate în ultima perioadă și pentru că jucătoarele de tenis calificate pentru Jocurile Olimpice, Simona Halep, Sorana Cîrstea, Patricia Țig și Irina Begu, nu vor merge la Tokyo, din cauza problemelor medicale.
Ion Țiriac i-a răspuns, astfel, lui Eduard Novak, cel care a anunțat că MTS va tăia finanțarea către FRT, despre care fostul mare jucător de tenis susține că, de fapt, nici nu există.
”M-a întrebat un domn de care n-am auzit în viaţa mea, dar care am înţeles că va fi înlocuit de la MTS. Ce finanțare să taie? E imposibil să taie finanţarea, dacă taie, ar trebui să taie ceva care există. Dumnealui e lefter, n-are doi lei în buzunar.
El se face că dă bani Comitetului, Comitetul se face că dă bani jucătorilor. Noi n-am avut bani să facem să jucăm pe zgură la FED Cup. Tare drag mi-ar fi să se ducă la Guvern şi să spună că are de dat 6 milioane la FRT, că e o decizie executorie”, a transmis Ion Țiriac.