«Asta înseamnă «consumaţi produse româneşti»?». Cameră la Mamaia în iunie: 965 de euro pe noapte!

21 Mai 2020 | scris de Ioana Sorescu

Turismul românesc ar urma să fie redeschis începând din 1 iunie, odată cu o nouă etapă de relaxare a restricțiilor impuse de pandemie.

«Asta înseamnă «consumaţi produse româneşti»?». Cameră la Mamaia în iunie: 965 de euro pe noapte!

Surpriza potențialilor turiști este mare atunci când dau cu ochii de preţurile exorbitante la cazare cerute de hotelierii români.

Realizatorul tv Dan Negru a experimentat această situație după ce a căutat oferte de cazare pentru câteva zile pe litoralul românesc, la începutul lunii iunie. 

Oferta de care a dat și care l-a îngrozit este la Mamaia şi întrece orice imaginaţie: 965 de euro pentru o cameră, pentru o singură noapte, în data de 5 iunie.

Cu aceiaşi bani, o familie întreagă şi-ar putea petrece teoretic concediul la vecinii bulgari sau în Grecia, dar România a refuzat să adere la înţelegerea dintre Grecia, Bulgaria şi Serbia, care au ales să-şi deschidă reciproc graniţele pentru turiști. 

În astfel de condiții, românii care vor fi nevoiţi să se îndrepte spre litoralul românesc, recunoscut pentru preţurile mari şi serviciile submediocre.

”Grecii si bulgarii își deschid litoralul de la 1 Iunie si i-au invitat și pe români sa o facă dar oficialitățile zic că "românii vor prefera turismul românesc vara asta".

Deci asta insemnă "consumați produse românești" ? In Grecia sau Bulgaria cazurile de îmbolnăviri sunt cu mult sub România! Adică, ăia ar trebui să se sperie de noi și nu invers.

Inchideți granițele si consumați produsele românești ale ălora care au dat tunuri și au acu' hotelurile lui Ceaușescu.

Pe 5 Iunie am găsit o ofertă la Mamaia. 965 euro/ noapte”, a scris Dan Negru pe pagina sa de Facebook.