Ava Gardner sex

Frank Sinatra i-a dedicat cântece întregi, transformând-o într-o adevărată muză, Mickey Rooney i-a pus verigheta pe deget, la începutul anilor '40, şi restul A-lister-ilor din Vechiul Hollywood îi făceau curte asiduă. Însă la cine se referea legendara Ava Gardner – căci despre ea este vorba – când a spus că n-a simţit nicio plăcere în momentele lor intime?

În ianuarie 1988, Ava Gardner era falimentară şi singură şi cu numai două perspective în viaţă: să-şi vândă bijuteriile, ca să supravieţuiască, sau să-şi scrie memoriile.

A doua variantă i-a convenit de minune, iar confesiunile de pe patul de moarte al uneia dintre cele mai frumoase femei din istoria Hollywood-ului sunt fix pe sufletul nostru!

În autobiografia “Ava Gardner: The Secret Conversations”, actriţa a povestit cum primul ei soţ, Mickey Rooney, cu care s-a măritat când era încă virgină, a înşelat-o chiar în patul lor matrimonial, când ea se afla în spital şi se recupera după operaţia de extragere a apendicelui.

„Bifa toate femeile cu o repeziciune fantastică!”, spunea cea care-l poreclise pe soţul ei „Andy Hard-On” (n.r. adică Andy Erecţie), după unul dintre personajele lui.

Cum s-au întâlnt cei doi actori? Ea primise primul ei proiect MGM şi, în prima ei zi pe platoul de filmări, l-a întâlnit pe Mickey Rooney. Era cu un cap mai mic decât ea şi cu un chip deloc simetric şi frumos ca al ei, însă el era cel mai mare actor al vremii, adulat de femei şi avut, iar ea o începătoare la Hollywood.

„Voiam să te … chiar atunci, când te-am văzut prima dată”, i-a spus el ei ulterior. Gardner avea 18 ani atunci şi era virgină. „M-a şocat ce-mi spusese. Atunci nu ştiam că el era cel mai viclean vulpoi din câţi au exista vreodată şi că se culca cu tot ce mişca.”

În primă instanţă, Rooney a sunat-o pe Gardner în fiecare seară din primele două săptămâni petrecute de frumoasa actriţă în Cetatea Filmului, până când ea a acceptat să iasă cu el în oraş. Iar Ava a cedat insistenţelor lui cu o singură condiţie – să o ia pe sora ei mai mare la întâlnirile lor. Zis şi făcut!

S-au logodit înainte ca ea să împlinească 19 ani. După un an de curte, Ava şi Mickey s-au căsătorit, iar ea şi-a pierdut virginitatea chiar în noaptea nunţii. „Am început să mă pricep la sex destul de repede…”, a dezvăluit ea. Fără să ţină prea mult cont de acest lucru, Mickey s-a ridicat, a doua zi dimineaţă, din pat şi a plecat cu prietenii lui să joace golf chiar în prima zi din mariajul lui.

Rooney n-a renunţat la apucăturile de burlac după nuntă. Stilul lui de viaţă a continuat să includă băutura, femeile şi golful, motiv pentru care mariajul celor doi n-a durat mai mult de doi ani.

Privind înapoi la viaţa lor în doi, Mickey s-a lăudat că a cucerit-o pe cea care devenise, între timp, Cea mai frumoasă actriţă de la Hollywood, una dintre cele mai sexy femei din lume, de altfel. Însă Ava n-a avut cuvinte de laudă la adresa momentelor intime dintre ei.

„Lui i-o fi plăcut să facă sex cu mine, dar mie nu mi-a plăcut să fac sex cu el”, a declarat cea care s-a căsătorit apoi cu Frank Sinatra, în 1951, după care a avut o aventură cu Ernest Hemingway în Cuba.